Conform site-ului www.truthorfiction.com faptele despre Brian Moore sunt adevarate. Cu toate acestea Brian a prezentat povestea aceasta doar la intalnirea "Fellowship of Christian Athletes" in liceul lui."Camera" a fost defapt scrisa de vorbitorul/autorul Joshua Harris si apare in cartea "I kissed Dating Goodbye"
Brain Moore era un baiat de 17 ani care a avut o tema pentru liceu sa scrie despre cum crede el ca este Raiul. El avut un accident de masina si a murit. Parintii lui,dupa ce fiul lor a avut acest accident au mers la scoala sa ceara toate lucrurile fiului sau, si varul sau a gasit eseul acesta la el in dulap. Familia Moore crede ca Dumnezeu a vrut sa arate ceva prin eseul lui Brian si de aceea s-au hotarat sa il impartaseasca cu ceilalti.
CAMERA
Intr-o stare de trezire si somnolenta am descoperit ca ma aflu intr-o camera. Nu era nimic deosebit la ea decat un perete care era acoperit cu un index plin de documente. Aceste documente erau in ordine alfabetica dupa titlul si autorul sau. Asa cum ma plimbam pe langa acest perete mi-a atras atentia un document pe care scria "Fete pe care le-am placut". Am deschis documentul si am inceput sa rasfoiesc. Am fost socat sa recunosc toate numele din fiecare pagina. Atunci fara sa mi se spuna am stiut exact unde sunt. Aceasta camera fara viata cu documente mici era un crud sistem pentru viata mea. Aici erau scrise actiunile din toate momentele traite, mici si mari, cu niste detalii care erau exact cum s-au intamplat. Un sentiment de mirare si curizitate combinat cu spaima am simtit in momentul in care incepeam sa descopar continutul acelor documente. Unele mi-au adus fericire si amintiri placute, altele niste sentimente de rusine si regret atat de intens incat m-am uitat in spatele meu sa vad daca se uita cineva.
Un document numit "Prieteni" era langa unul marcat "Prieteni pe care i-am tradat". Titlurile erau aranjate foarte ciudat. "Carti pe care le-am citit", "Minciuni pe care le-am spus", "Confort care l-am oferit", "Glume la care am ras". Unele erau chiar exagerate in exactitate. "Lucruri pentru care am tipat la fratele meu". Altele la care nu puteam sa rad: "Lucruri care le-am facut din cauza furiei", "Lucruri din cauza carora am comentat inaintea parintilor mei". Niciodata nu paream atat de surprins de aceste lucruri. Erau mai multe foi in dosar decat ma asteptam. Eram coplesit de suparare despre viata care am trait-o. Era posibil ca pe durata anilor pe care i-am trait sa fi umplut atatea milioane de foi? Dar fiecare foaie confirma adevarul. Fiecare era scrisa cu propria mea mana si fiecare era semnata cu semnatura mea. Cand am scos dosarul "Emisiuni Tv la care m-am uitat" am realizat ca foile erau foarte mari din cauza datelor din ele. Aceste pagini erau foarte bine impaturite si inca dupa vreo 2-3 straturi am realizat ca tot nu se termina documentul. L-am inchis, rusinat, nu din cauza calitatii emisiunilor, doar prin vastul timp pe care l-am petrecut in fata televizorului. Cand am ajuns la dosarul "Ganduri desfranate" am simtit un inghet alergand in corpul meu. Am scos acest fisier doar un centimentru fiind nepregatit sa-i vad intreaga masura si am scos o pagina. M-am simtit rau sa ma gandesc ca un moment ca acela a fost inregistrat. Un sentiment de animal turbat a cazut asupra mea. Un gand ma domina: Nimeni altcineva nu trebuia sa vada dosarele astea. Trebuie sa le distrug. Trebuia sa golesc si sa ard fiecare dosar. Dar cum am scos foile si le-am pus pe pamant nu puteam sa rup o singura pagina, erau tari ca fierul cand incercam sa le rup. Invins si neajutorat am pus foile inapoi in dosar. Sprijinandu-ma de perete am inceput sa urasc ceea ce am facut. Si am vazut titlul "Oameni carora le-am vestit Evanghelia". Dosarul era cel mai stralucitor dintre toate si aproape nefolosit. L-am scos si era foarte mic cu un continut de cativa centimetrii. Puteam numara foile care au cazut in mainile mele pe o mana. Si atunci au venit lacrimile. Am inceput sa suspin. Atat de tare incat ma durea. A inceput sa ma doara stomacul si am fost socat. Am cazut in genunchi si am inceput sa plang. Am plans de rusine, am plans de rusinea care m-a acoperit. Nimeni nu trebuie sa stie despre camera asta. Trebuie s-o inchid si sa ascund cheia. Dar cum lacrimile curgeau, L-am vazut pe El. Nu, te rog nu El. Nu aici. Oh, orice dar nu Isus. M-am uitat neajutorat cum a inceput sa deschida dosarele si sa citeasca foile. Nu puteam sa indraznesc sa aud raspunsul Lui. In acele momente am inceput sa ma uit la fata Lui. In ochii Lui se vedea o durere mai profunda decat in sufletul meu. Parea intentionat ca se duce la dosarele cele mai groaznice pentru mine. De ce trebuia El sa citeasca tot? Intr-un sfarsit s-a intrors spre mine din capatul camerei. Se uita la mine cu mila in ochii Sai. Capul meu s-a inclinat in jos, mi l-am acoperit cu mainile si am inceput sa plang amarnic. A venit spre mine din partea cealalta a camerei si si-a pus mana in jurul meu. El ar fi putut sa spuna atat de multe lucruri. Dar El n-a spus nimic. El doar plangea cu mine. Apoi s-a ridicat si s-a indreptat iar spre peretele cu dosare. A inceput din capatul camerei si a scos fiecare foaie si una cate una a inceput sa Isi scrie numele peste al meu. "Nu!" am strigat eu. Tot ce puteam spune era "Nu!Nu!" si am luat foaia din mana Lui. Numele Lui n-ar trebui sa fie peste aceste foi. Dar era scris cu rosu inschis, un rosu atat de viu. Numele Lui Isus il acoperea pe al meu. Era scris cu sangele Sau. Cu blandete a luat foaia inapoi. A zambit cu un zambet trist si a inceput sa semneze carile. Niciodata n-o sa inteleg cum a facut asta asa repede, dar in momentul urmator mi s-a parut ca-L vad semnand ultima foaie din dosar si plecand prin spatele meu. A pus mana Sa pe umarul meu si a spus "Am terminat". M-am ridicat si El m-a calauzit inafara camerei. Nu era nici o incuietoare pe usa. Erau inca dosare care trebuiau scrise.
"Pot totul in Hristos care ma intareste"-Filipeni 4:13
"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea incat a dat pe unicul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu moara ci sa aiba viata vesnica."Ioan 3:16
(articol preluat cu permisiune de pe www.tanarcrestin.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu