După noapte urmează... iar noapte.

Pedepsele sunt pentru îndreptare iar nenorocirile pentru pocăință.
Prețiosul sufletului nostru, unde ne-am pierdut de Tine? Tu ne găsisei dar pentru o clipă am iubit altceva în loc de a Ta frumusețe. Și ne-am întors, dar Tu nu mai erai acolo.
Eram hoinari, sperând să aflăm ceva ce ne putea lumina dar nu vedeam mai departe de ceață. Apoi m-am desparțit de ei și am plecat pe a mea cale, aici nu aveam nevoie de tovarași căci nu era o călătorie obișnuită.
Îndoiala era hrana mea și suferința ma însoțea mereu. Altădată far pentru cei în negură pierduți, acum încercat de propria-mi neștiință. Și cum mă bucuram când simțeam că sunt aproape dar întotdeauna ajungeam prea târziu și tot ce găseam erau doar umbre ale unei prezențe de mult apuse.
Atunci mă scuturam de deznadejde și făceam rugăminți pentru a vedea un nou răsărit, și îl primeam... dar nu era de ajuns.
E ușor să stai in multime dar îți trebuie curaj de unul singur. Acolo fiecare palidă strălucire îți dă putere. Dar nu sunt ele doar amintiri deșarte?
Nu mă părăsi căci voi ramane în locuința morților fiind încă viu.
Tu ne binecuvântezi pentru ceva ce ne poruncești să facem.

"Inima imi zice din partea Ta: Caută Fața Mea! Și Fața Ta, Doamne, o caut!" Psalm 27:8.

Suflete ce te agiţi și pentru ce nu cauți liniștea? Sunt lucruri pentru care merită să trăiești și altele pentru care traiești deși ești mort și ele însele nu-ți aduc decât moarte.
Doresc să descopăr a Ta Împărăție și să mă desfătez în neprihănirea Ta. Ea îmi este de ajuns!!

„Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.
Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile şi sufletele pe care le-am făcut.
Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat şi l-am lovit; M-am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui.
I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el.
Voi pune lauda pe buze: „Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! – zice Domnul – Da, Eu îl voi tămădui!” Isaia 57:15-19.

Şi a fost o dimineaţă... oh ce dimineaţă!

Dacă nu am mai scris, nu înseamnă că nu am mai gândit. Doar că unele lucruri sunt prea personale, profunde şi provocatoare pentru a fi puse pe perete. Ştiu că ştii la ce mă refer, toţi avem astfel de lucruri.
Mă aştept să mă surprind începand cu banala frază: pentru noul an mi-am propus.. şi ca în anul trecut, acum vreau să nu mai...!! Vorbe ieftine spuse în anumite împrejurări, făcute pentru a-ţi mulţumi inima, conştiinţa şi poate.. pe Dumnezeu (crezi tu). Dar pentru anul asta nu mi-am propus mare lucru. Dacă doar L-aş cauta pe Mântuitorul meu, macăr puţin din cât El mă caută în fiecare zi.. atunci aş fi numit fericit, nu de către cei nebuni, ci de cei care L-au gasit şi ei.

Despre cine vorbesc eu? Şi ce daca studiez teologia.. Dumnezeu poate fi cunoscut în masura în care şi cu care El se descoperă, dar reversul cunoaşterii Lui e smerenia ta, căci cu cât Îl cunoşti mai mult, cu atât simţi că Îl cunoşti mai puţin pentru că realizezi în fiecare zi că este infinit.
Ma binecuvântezi cu ale Tale sfinte bogaţii, venite dintr-o lume straină ochilor şi minţii mele, ele dau valoare sufletului meu murdar, pacatos şi nestatornic. Oh, de-aş fi orb faţa de pacat şi să vad doar a Ta albă lumină!

Fiecare zi alături de Tine este o binecuvantare; fiecare zi traită pentru mine este blestem, şi cum mă simt de pierdut în ceata iluziilor mele numite fericiri, dar ele sunt vremelnice, aducătoare de moarte, căci ruşinea, singurătatea şi deznădejdea sunt mai mult decat orice pedeapsă amară, ea ar putea fi îndurată cu usurinţă dacă ar aduce apoi iaraşi pacea sufletului.

Uneori realizez că vorbesc mai mult timp despre tine decât cu Tine. Iartă-mă, căci şi asta este un pacat vrednic de pedeapsa.
Daca n-as avea nadejdea izbăvirii Tale din ale mele deşertăciuni, atunci demult aş fi murit în rătăcirile mele, dar atunci cand mă prabusesc tare, puterea Ta e iaraşi arătată, şi când mă afund mai mult, atunci simt cum Duhul Tau mă călăuzeşte spre a porţii eliberare, acolo unde Tu mă restaurezi şi mă sfinţeşti, pregatindu-mă să Te văd stralucind, Tu Luceafăr stralucitor, căci nu multora le e dat să vadă a Ta frumuseţe, iar cei care o vad, nu-şi mai doresct altceva decât desfătarea în Tine.

Îţi mulţumesc Fiule pentru că te-ai gândit la nenorocitul de mine pe cruce!!
După noaptea fără speranţă vine dimineaţa Mielului! Şi ce dimineaţă...

"Acela este cu adevărat liber, care trăieşte pentru Hristos. El se află deasupra tuturor nenorocirilor. Dacă el însuşi nu va voi să-şi facă vreun rău, atunci niciodată altul nu va fi în stare să-i facă acest lucru."
Augustin de Hipona

Acum ridică-te prin puterea lui Cristos. Mergi şi fii o lumină în această lume cazută ce tânjeste după Adevăr!