Dumnezeul nevazut revelat mie

"Atunci cei neprihaniti vor straluci ca soarele in Imparatia Tatalui lor. " Matei 13:43

In perioada Orientului si Egiptului antic, distanta dintre om si divinitate era asa de mare, o permanenta prapastie pe care nimeni n-o putea trece asa ca oamenii cautau modalitati de-a o exprima; o faceau prin arhitectura.
Operele de arta, adica monumentele manifestau un aspect al divinitatii, nu divinitatea insasi. Asta este arta simbolica. Lucrul acesta explica multe lucruri dar primul ce-mi vine acum in minte este mania cu care egiptenii construiau piramide.

Apoi cunoastem arta clasica pe care o intalnim la greci (defapt romani in general). Vedem un echilibru intre oameni si zei. Perioada aceasta a fost reprezentata de sculptura. Desi aveau forma omeneasca, ele ii reprezentau pe zei.
"Sinteza acestor doua da nastere artei crestine." - Mirarea Filozofica.
Intalnim pictura, muzica, poezia ca si elemente caracteristice acestei perioade.

Lucrul care ma socheaza cel mai mult este ceea ce se intampla in cea de-a III-a perioada. Daca in prima, divinitatea este suspendata undeva in infinit, imposibil de cunoscut, in a II-a ea salasluieste printre oameni, putand fi manipulata prin jertfe ori blesteme.
Dar ce-a de-a III-a este unica, de neinteles si cu urmari ce ating vesnicia si intrec orice imaginatie.

Cristos alege sa mi se descopere nu intr-un mod tainic, desi El este ascuns de ochiul omenesc dar in acelasi acelasi timp isi pastreaza autoritatea, El da si fiintei mele slava din slava Sa.
Augustin spunea: "Noi nu suntem capabili de Dumnezeu si totusi El s-a revelat noua."

Asta nu micsoreaza cu nimic dumnezeirea, nici nu-i stirbeste autoritatea; din contra, IL magnifica pentru ca din nimic a facut ceva, iar apoi din gunoi a facut fii, mostenitori ai Regatului Sau nevazut de ochi, necunoscut de minte, nepriceput de inima dar descoperit sufletului. O lume ascunsa ce-L "contine" pe Dumnezeu.
Si asta nu pentru ca El ar fi avut nevoie de magnificarea venita in urma muncii Sale.
Trinitatea isi este suficienta Siesi, completa, desavarsita, eterna si vesnic neschimbata.
Totusi, El ne foloseste ca vase purtatoare ale slavei Sale si prin noi, Gloria Lui este revelata creatiei (cosmosului) si asta nu doar aici!!! ci pentru eternitate:
"cei neprihaniti vor straluci ca soartele in Imparatia Tatalui lor."

Daca mai am ceva de zis acum, acel lucru este: multumesc Tata ca m-ai luminat. A Ta este slava!

Inspiratia cu roti

Ceata inghitea casele rand pe rand, apoi padurea si campiile. Ceva venit din ceruri statea acum in fata mea, asezand gandurile inimii mele pe acest infinit alb.
Ma inviora pana la tremur aceasta mare rece ce se revarsa continuu in fata ochilor mintii noastre. Dar ei sunt ignoranti, nu o vad si nici n-o doresc, isi vad de ale lor alergari prin neant, incercand sa atinga ce nu exista si sa cunoasca ce nu stiu a afla. O minune dumnezeieasca se petrece si eu sunt martor al ei. Minunez si contemplez.
Acorduri celeste umplu vagonul, apoi pe urmatorul pana cand totul e cufundat in versuri. Ele vorbesc despre o alta lume, o Imparatie a luminii al carei soare e chiar Imparatul ei.
Sunt invaluit de negura pamantului dar nadejdea mea merge deasupra ei spre Cel ce a creat-o chiar si pe ea. "Harul Meu iti este de ajuns." Si cat ma face sa-L doresc mai mult pe acest Cristos misterios care lucreaza in taina, mijlocind Tatalui pentru ale mele nelegiuri, cele facute dar si cele ce-au sa vina.
Azi fugi de mine dar mai ales de Tine. Prezenta Ta sa fie bucuria si desfatarea sufletului meu.

Cine esti Tu?!?

Atunci cand ma voi fi pierdut pe mine, te voi gasi pe Tine, acolo unde dintotdeauna ai fost, asteptand, privind, sperand sa nu ma mai irosesc in lucruri de nimic, lucruri ce ma indeparteaza de lumina Ta.
Cine esti Tu, Miel sfant ce judeci cu toata puterea si Te smeresti acceptand mizeria pacatului in locul meu?

"M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi, când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.
Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui." Apocalipsa 1:12-16
Daca te gandesti la asta, te infiori, daca incerci sa-ti imaginezi, ajungi aproape de nebunie!! Cine esti Tu Doamne?

Cum poate Dumnezeul infinit sa salasluiasca intr-un om muritor? Sufletul este etern, dar totusi, cum poate ceva atata de mic sa contina Ceva vesnic, creator si dadator de viata, ceva care nu se poate masura, fara inceput ori sfarsit?

"Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine."
Galateni 2:21

Sincer, n-am habar dar ma sminteste de bucurie. Uneori uit ca sunt o faptura noua si ma intorc la gandirea de tomberon iar mireasma pe care o imprasti... bleahh, e putoare ce-ti inhiba lumina sufletului si-ti ascunde neprihanirea vietii. Atunci cad, ma ridic, incerc sa ma ridic, ma afund, strig, nu am liniste, stristetea imi e haina si lacrima camasa. Nelinistea ma inconjoara si negura imi e sora. Inalta-ma Tu Doamne si voi fi inaltat! Tu esti nadejdea mea, pecetea de pe mana mea dreapta!!