
" In 1992, în clasa a IX-a la Liceul Economic - primele săptămâni. Pe atunci ascultam muzică heavy metal (Skid Row, Guns’n’Roses, Bon Jovi, U2, etc.), aşa că mai în fiecare pauză băteam ritmuri în/pe bancă, crezându-mă mare toboşar. Mai băteam şi pecanapeaua de acasă, cu beţe de tobe adevărate (ale surorei mele, Vivi).
Într-una din zile un coleg de clasă (Popel), mă ‚ocheşte’, ne băgăm în vorbă şi după Balul Bobocilor (pe care l-am câştigat, că doar aveam păr pe cap), ne-am hotărât să încercăm ceva melodii împreună. Eu ştiam vreo trei acorduri la chitară, el ceva mai multe la clape, aşa că prin
primăvara lui 1993 deja înregistram o casetă demo, mai întâi la mine acasă pe casetofon
(cocoţat în vârful patului), iar mai apoi la prietenul meu acasă.
Am compus vreo... una-două cântecele şi deja ne-am dat seama că vrem un toboşar. Am dat peste Miţu Păcurar. Înarmaţi şi cu o colegă de clasă, Raluca, am început să ne considerăm o trupă. Dar n-aveam nume. La un moment dat vroiam să-i zicem „Sacrosanct” sau poate chiar „Metamorfoză”.
În vara lui 1993, printr-o serie de evenimente (demne de o carte autobiografică), am ajuns
să înţeleg ceea ce a făcut Omul şi Domnul Isus Cristos pentru mine, am înţeles că mă cheamă
la El, mă acceptă, aşa că am hotărât să-i ofer Lui viaţa mea, să fiu al Lui iar El să-mi fie Domn.
Eram aşa de entuziasmat de schimbare, încât m-am gândit că ar fi super ca însuşi numele formaţiei să facă referire la acest moment, încât să-i provoace pe ascultători chiar din primele momente. Aşa s-a născut numele „born again”, pentru care copyright are chiar Domnul Isus!
În toamna lui 1993 în trupă ni s-a alăturat Cici, aşa că în anul de glorie nr.1 formaţia avea următoarea componenţă: Cristi Cazacu: voce & chitară acustică (Reghin, chitara sorei mele, Geta), Ralu Muntean: chitară, Popel Popa: clape, Miţu Păcurar: tobe, Cici Andres: bass. "Cine scrie piesele şi de unde se nasc ele?
" În foarte mare parte piesele le-am scris eu. Îmi asum responsabilitatea pentru ele şi ştiu că unele ar mai putea fi şlefuite. De unde se nasc? Aleg să cred că ele s-au născut la masaCelor Trei Mari, atunci când m-au creat în chipul şi asemănarea Lor. Acum depinde de mine
cum le transpun în realitatea în care trăim." ( Cristi Cazacu )
" Revolutia continua" este ultimul album scos in 2005.
In ultima vreme componenta trupei s-a schimbat, iar intre timp Cristi a compus noi cantece. In august o parte din noi am putut sa-l ascultam la RNT la Severin. Asteptam cu nerabdare un nou album.
Alte info` pe www.bornagain.ro ( site in reconstructie ) si pe http://tanarcrestin.net/revista/nr5/interviu_born_again.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu