E un timp in viata care se tot repeta la un anumit interval, timp in care trebuie sa iei decizii, sa te desparti de lucruri ori de oameni, uneori fortat deci nu neaparat din proprie initiativa si asta de multe ori e ca si cum ai incerca sa scoti ultimii ani din viata ta si nu poti, nu ai cum. Omul e definit in viata prin prisma lucrurilor pe care le traieste si-i influenteaza caracterul, fie ele amintiri bune sau mai putin bune.
Cred ca uneori poate sa-ti fie dor de cineva pe care nu l-ai cunoscut inca iar atunci cand se intampla asta , ai impresia ca il cunosti de ani. Suntem creati pentru a avea legatura unii cu altii, pentru a cunoaste oameni noi si a ne desparti din cand in cand de prieteni vechi . Asta e viata, asa merg lucrurile.
Asta ma duce cu gandul la Isus; El a fost prins, batut, scuipat, batjocorit, parasit de toti, chiar si de Dumnezeu pe cruce, iar uncenicii au fost imprastiati, credinta lor parca s-a dus si in locul ei s-a instalat frica, teama, nesiguranta, indoiala, incertitudinea a ceea ce va fi maine. La un anumit nivel, fiecare dintre noi experimentam asta, ori daca nu s-a intamplat, nu te nelinisti, e foarte probabil sa urmeze asta candva.
Pe de alta parte, amintirile nu ca ne tin captivi in trecut, dar ne ajuta sa mergem mai departe, sunt ca o proiectie in prezent a lucrurilor bune pe care le-am trait, ne fac sa zambim, uneori sa plangem, sa radem, sa ne rusinam de noi, de felul in care gandeam si aratam atunci , dar in sine, amintirile sunt in lucru grozav, un geniu al creatiei lui Dumnezeu.
Dar nu traii din ele, lucruri cel putin tot la fel de uimitoare te asteapta, nici nu are cum sa fie altfel cand Cel cu care mergi alaturi e chiar Cel ce te-a creat.
Nu fii descurajat, uita-te inspre Cristos. Fii o lumina!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu