Cuvantul

" Dar cararea celor neprihaniti este ca lumina stralucitoare, a carei stralucire merge mereu crescand pana la miezul zilei." Proverbe 4:18

Poate necredinta noastra sa puna stavilar manifestarii lui Dumnezeu printre noi, in noi si prin noi? Cred ca intrebarea asta isi are radacinile mult mai profund decat putem vedea aparent, mergand pana la disputa calvina vs arminiana. Cu alte cuvinte, poate Dumnezeu sa lucreze daca eu "nu ii dau voie", deci am si eu un rol in lucrarea pe care El o face?
Nu e nici locul si nici intentia mea pentru a incepe o argumentare pe acest subiect vesnic discutat, dezbatat si redezbatut; am fost suprasaturati de acest subiect prin care unii dovedesc ca n-au altceva mai bun de facut decat sa se certe cu altii in argumente.
Dar, ca sa revenim de la punctul de plecare, cred ca Dumnezeu se poate manifesta si in ciuda necredintei noastre dar de cele mai multe ori alege sa nu faca asta. Intr-un fel tainic, unic, extraordinar, ceva se intampla atunci cand alegem in mod voit, intentional sa ascultam de Dumnezeu.
Facand asta mereu si tot mai mult nu mai putem spune " voia Lui, voia mea" ci voia Lui devine parte din mine, a ceea ce ma caracterizeaza, ma conduce, imi arata calea pe care trebuie sa merg.
Care e deci problema? Crestinii nu sunt consecventi in umblarea lor cu Dumnezeu? Poate...
Cristos ne avertizeaza inca din timpul lucrarii Sale ca vor fi momente de prigoana, de incercari, de deznadejde DAR in ciuda acestora, gloria Lui va straluci in si prin viata noastra.

In ultima vreme am fost martor la multe intamplari extraordinare in viata multor oameni iar versetul din incipit exprima asta cel mai bine.
Care e deci lucrul ce ne tine aproape de Cristos, aproape de cruce, de semnificatia, importanta si puterea ei transformatoare? Cuvantul... citeste-l, iubeste-l, memoreaza-l. El iti da viata, prin Duhul Sfant care e in tine. El te lumineaza, prin El ti se reveleaza Dumnezeu in toata plinatatea si maiestatea Lui.

Fii o lumina !!